Actual

  • Muzică religioasă la Centrul Reformat din Timișoara

    Centrul Reformat din Timișoara organizează ultimul eveniment coral din șirul întâlnirilor corale ce au loc în cadrul proiectului RORS 35 –Rute turistice ecumenice de muzică religioasă– finanțat de Uniunea Europeană prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, organizează numeroase evenimente ecumenice.

    În data de 28 august va avea loc o nouă întâlnire corală la Centrul Reformat din Timișoara. Centrul, care de regulă găzduiește și alte evenimente culturale, ecumenice, acum va acorda spațiu ansamblurilor corale pentru un eveniment ecumenic.

    Întâlnirea corală va avea loc de la ora 18, marți 28 august.

  • Oaspeți din Zrenjanin și Vojvolica la Timșoara

     

    Centrul Reformat din Timișoara, în cadrul proiectului RORS 35 –Rute turistice ecumenice de muzică religioasă – finanțat de Uniunea Europeană prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, organizează numeroase evenimente ecumenice.

    În data de 18 august va avea loc o nouă întâlnire corală la biserica romano-catolică Millenium. Pe lângă ansamblurilor corale locale, vom avea prilejul să ascultăm și performanțele corurilor venite din Serbia, localitățile Zrenjanin și Vojvolica.

    Întâlnirea corală va avea loc de la ora 10, sâmbătă 18 august în incinta bisericii Millenium.

  • Dupa ce au cantat pe cinci continente, cei mai talentati tineri muzicieni ai Germaniei vin la Timisoara pentru un concert

    Orchestra Nationala de Tineret a Germaniei vine, in premiera, la Timisoara, pentru a sustine un concert pe scena Filarmonicii Banatul, luni, 30 iulie 2018, incepand cu ora19. Este cea mai tanara mare orchestra a Germaniei, fiind fondata de Consiliul German de Muzica in 1969 si formata din cei mai buni tineri muzicieni ai tarii, cu varste cuprinse intre 14 si 19 ani.

     

  • Spectacol cu lumini în cartierul Dacia din Timișoara

    Spectacolul WINDOWS pregătit de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Institutul Intercultural Timișoara a fost un succes, chiar dacă vremea a stricat o primă reprezentație. Peste 200 de oameni au mers în Piața Dacia pentru a-și colora seara de sâmbătă cu un show ca la carte pregătit de doi artiști străini.

    Spectacolul WINDOWS a durat aproape o oră, iar principalele ingrediente au fost luminile, teatrul, dansul și poveștile unor orașe europene, puse cap la cap de artiștii locali împreună cu doi artiști de peste hotare: coregraful Asier Zabaleta din Țara Bascilor/Spania și artistul vizual Michael Hanna din Irlanda de Nord/Marea Britanie.

     

    Pe un ecran video amplasat în zonă, participanții au putut urmări filmări din alte orașe europene care au găzduit ineditul show în ultimii patru ani.

  • Timisoara turistica e pe placul vizitatorilor din alte tari, dar mai sunt și probleme de rezolvat

    Timişoara se poate lăuda cu zone istorice centrale de primă mână, cu clădiri de o arhitectură deosebită, dar suferă groaznic la capitolul serviciilor auxiliare.

    Departamentul de Geografie și de Sociologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara au realizat studiul transdisciplinar de „Evaluare a gradului de satisfacție a turiștilor străini în Timișoara și împrejurimi”.

    Rezultatele arată o Timişoară apreciată de vizitatori, dar cu probleme mari care vor trebui rezolvate într-un timp cât mai scurt. Turiştii care vin din alte țări intervievaţi de studenţii şi specialiştii străini au atras atenţia asupra a numeroase probleme descoperite în vizitele lor, multe fiind aceleaşi cu care se confruntă şi locuitorii oraşului.

    Turiştii chestionaţi apreciază cel mai mult spaţiile pietonale din oraş, dar nu şi lipsa facilităţilor pentru persoanele cu dizabilităţi. Evaluările cele mai exigente sunt făcute de turiștii germani și francezi, iar evaluările cele mai generoase sunt datorate turiștilor sârbi și italieni.

    Conform răspunsurilor acordate, Timişoara poate fi încadrată în categoria „ieftin şi bun”, 87% dintre răspunsuri apreciază raportul preţ – calitate oferit de oraş.

    Cea mai mare problemă ridicată de vizitatori este legată de lipsa toaletelor publice, notată doar cu o notă puţin peste cinci, urmată de serviciile de rent-a-car. De asemenea, sunt semnalate şi problemele legate de calitatea mediului din oraş, mai precis lipsa curăţeniei din Timişoara, nota primită la acest capitol fiind 7, dar şi cele legate de zgomotul din oraş.

    93% dintre turişti ar recomanda Timișoara li altor vizitatori!

  • Timisoara a primit titlul de Cea mai buna destinatie turistica

    Timișoara a obținut în această săptămână titlul de „Cea mai bună destinație turistică”, la cel mai important eveniment al anului în industria hotelieră, a turismului și ospitalității din România, Top Hotel Tourism & Leisure Investment Conference.

  • Film proiectat în premieră la Timișoara

    Debutul de lungmetraj al lui Bogdan Theodor Olteanu "Câteva conversații despre o fată înaltă” va fi proiectată la Timișoara în premieră în cursul acestei săptămâni. Filmul „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă” reprezintă lungmetrajul de debut și al celor două actrițe principale, Florentina Năstase și Silvana Mihai. Scenariul este semnat de Bogdan Theodor Olteanu, împreună cu Ana Ivan și Denisa Niță. Directorul de imagine Mihai Marius Apopei este și el la primul lungmetraj, la fel și scenografa Alexandra Panaite și designerul de sunet Mihnea Bogos.

    „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă” a avut premiera mondială în cadrul celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, distribuit de Transilvania Film, și va avea premiera internațională la cea de-a 72-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Edinburgh (20 iunie – 1 iulie, 2018), în cadrul secțiunii European Perspectives.

    Prețul unui bilet este de 10 lei și se poate achiziționa de la AMBASADA, în limita celor 70 de locuri disponibile.

    Sursă: Tion.ro

     

  • Întâlnire corală la Timișoara

    Invităm iubitorii muzicii clericale la un eveniment inedit, Întâlnire corală, organizat de Centrul Reformat Timișoara.

    Evenimentul va avea loc duminică, 13 mai 2018, de la ora 16 în Biserica Reformată din Chișoda, str. Herculane nr, 81.

    Cântecele religioase eumenice vor fi prezentate de diferite ansambluri corale. 

    Participarea este gratuită, evenimentul fiind organizat în cadrul proiectului Rute turistice transfrontaliere de muzică religioasă implementat de Centrul Reformat Timișoara.

  • Concurs și festival de filme în Timișoara

    În data de 4 decembrie a fost organizat evenimentul festiv, prin care participanții au vizionat filmele realizate de elevii timișoreni.

    Acțiunea s-a realizat în cadrul proiectului cultral realizat de către Fundația Diaspora și finanțată de către Consiliul Județean Timiș.

    În cadrul proiectului de 4 luni, elevii au avut ocazia să învețe despre patrimoniul construit al orașului, au vizitat clădiri istorice din oraș și județ. În acest interval de timp elevii au realizat filme de scurt metraj despre clădirile istorice din Timișoara.

     

  • Conferință – patrimoniul construit Bănățean

     

     

     

     

     

    Fundația Diaspora din Timișoara în parteneriat cu Primăria Dumbrava din județul Timiș și  Primăria Kanjiza din Serbia organizează în data de 17 noiembrie, în localitatea Remetea Mare, Conferința finală a proiectului intitulat „Configurarea și promovarea turismului rural în Banat”, finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia.

     

    Locație: Hanul Privighetoarea (clădire anexă a conacului Ambrozy), Remetea Mare

    Program:

    10.00 – 10.30 înregistrarea participanților / recepție

    10.30 – 10.45              Cuvânt introductiv

    10.45 – 11.30              Prezentarea proiectului BANATUR

    11.30 – 12.00              pauză de cafea

    12.00 – 12.30              Rezultatele proiectului pentru comuna Dumbrava

    12.30 – 13.00              Rezultatele proiectului pentru orașul Kanjiza

    13.00 – 14.30              prânz

    14.30 – 15.15              Valorile locale / regionale / bănățene

    15.15 – 16.30              Conace și familii nobiliare din Banat – Conacul Ambrozy

               

     

     

    Vă așteptăm cu drag!

     

    Cu stimă,

     

    KOVACS Kati

    manager proiect

     

     

    Pentru mai multe informații contactați Fundația Diaspora.

    Date de contact:

    Persoană de contact:

    KOVACS Kati – manager proiect

    tel./fax: 0356-446516, e-mail: diasporatm@rdstm.ro

     

Funcţia de căpitan general al părţii sudice a Ungariei, cu sediul la Timişoara, nu s-a desfiinţat după bătălia de la Mohács (1526). Înainte de 1530 sunt numiţi căpitani generali susţinători ai împăratului Ferdinand I: Péter Perényi (1526-27) şi Bálint Török (1528-30). După 1541 sultanul Suleiman I numeşte drept căpitan un vasal al său: pe Péter Petrovics.  
În 1542 István Losonczy, împreună cu Péter Perényi, luptă sub comanda margrafului Joachim în armata asediatoare la Pesta. La început este de partea lui János Szapolyai, motiv pentru care este pus sub acuzare de Ferdinand I. În 1547 este graţiat şi devine prim-comite de Nógrád. Pentru a-şi exprima gratitudinea faţă de împărat, porneşte împreună cu András Báthory, Tamás Nádasdy şi Gian Battista Castaldo spre Transilvania, cu scopul de a o cuceri pentru imperiul Habsburgic. În 1550, prin implicarea sa, se zădărniceşte încercarea turcilor de a construi o cetate la Szolnok. Ridicarea cetăţii va fi realizată sub conducerea ungurească. 
În jurul anului 1540 se căsătoreşte cu văduva lui László Országh, Anna Pekry. Din căsătoria lor se nasc două fiice: Fruzsina şi Anna – cea din urmă devenind marea iubire a poetului Bálint Balassi. După moartea lui Losonczy, Ferdinand I acordă fiicelor acestuia drepturi de moştenire egale cu cele ale urmaşilor bărbaţi (praefectio). Fruzsina devine soţia judelui regesc Miklós Báthory, iar Anna se căsătoreşte cu Kristóf Ungnád, care devine mai târziu ban croat.  
În vara anului 1551, Timişoara ajunge din nou pe mâna suveranului de Habsburg, în urma acţiunii de „unificare” condusă de György (Fráter) Martinuzzi. Losonczy preia, în această perioadă, comanda cetăţii şi a zonei aflate sub dominaţie creştină. Întreprinde atacuri nimicitoare împotriva hoardelor turceşti care prădau ţinutul de Sud, şi respinge fără probleme primul asediu al beilerbeiului Mohamed.
În iunie 1551 pune pe fugă avangarda armatei turceşti sosită sub zidurile cetăţii. În octombrie beilerbeiul Rumeliei, Sokolu Mehmed, începe asediul cetăţii cu grosul armatei, însă fără rezultat. Losonczy, în calitate de comite de Timiş, în iunie 1552 convoacă o dietă parţială la Şimand (comitatul Zarandului), pentru a dezbate apărarea Câmpiei Timişului împotriva atacului iminent al turcilor.
Textul jurământului de căpitan general, depus de Losonczy pe 30 martie 1552 la Pozsony (azi Bratislava) s-a păstrat pentru posteritate şi se află în Arhivele Naţionale ale Ungariei, la Budapesta: Juramentum Stephanus de Lossoncyij de officio Comitis Themesiensis et Capitaneatus generalis partium regni Sacratissimae Maiestatis Regiae, praestitum Posonii tricesima Martii, anno domini quo supra [adică în 1552]. Losonczy se jură că va sluji cu credinţă cetatea şi oraşul Timişoara (Arcem et civitatem Themesiensem).  
Căpitanul general nou numit avea în subordine 1000 de călăreţi şi 500 de pedestraşi, din care 500 de călăreţi şi 300 de pedestraşi asigurau exclusiv apărarea cetăţii. Consolidează zidurile nordice de apărare. În partea interioară a zidului construieşte o fortificaţie solidă din pământ bătut (trincea), sprijinit de bastionul nord-vestic, trăgătorii pedeştri având aici creneluri acoperite, iar în interiorul fortificaţiei sunt cazemate pentru a-i feri de bombardament. În exteriorul zidului, între poarta de mijloc şi un bastion circular, plantează o palisadă la adâncime corespunzătoare pentru a asigura apărarea zidului de piatră din orice direcţie.     
În 1552 turcii atacă din nou Timişoara; de data aceasta armata asediatoare este condusă de Ahmed paşa. Apărătorii cetăţii sunt în număr de 2200, din care 1300 maghiari, 500 spanioli şi 300 de cehi şi germani. Turcii au pornit la atac cu o armată de 100 mii de soldaţi. Losonczy cere ajutor lui Castaldo, camaradului său Endre Báthory şi comandantului Varkócz, rugându-i să-i trimită măcar praf de puşcă, dacă nu-l pot ajuta cu mai mult. Din cauza neînţelegerilor iscate între familiile Báthory şi Losonczy, Báthory nici măcar nu-i răspunde, Castaldo îi trimite praf de puşcă, însă transportul este sechestrat de căpetenia de mercenari Aldana, la Lipova.   
Deoarece nu putea conta pe susţinerea unor oştiri salvatoare, îşi roagă soţia să amaneteze moşiile, şi, cu banii obţinuţi, să adune trupe izbăvitoare. Judele oraşului Szeged, Mihály Tóth, porneşte cu un detaşament de 1700 de luptători, însă este învins lângă Sânandrei. În scurt timp casele din piaţa Timişoarei sunt ruinate, iar Castelul Hunyadi din cetate este serios avariat – în incinta acestuia aflându-se şi locuinţa lui Losonczy. Ahmed paşa îi avansează o propunere lui Losonczy: promite să se retragă, cu condiţia ca acesta să-i ofere suma plătită sultanului de Péter Petrovics. Încearcă şi mituirea acestuia cu diferite cadouri, dar Losonczy răspunde ferm: „...mai bine moare de zece ori, decât să ia asupra sa numele de trădător”. În urma loviturilor de tun neîncetate, pe 24 iulie zidurile şi bastioanele sunt distruse până la temelii. Cu moloz şi bucăţi din zid se umple şanţurile de apărare, înlesnind traversarea acestora. Într-un final armata turcă lansează atacul general asupra cetăţii, asaltând dintr-o parte poarta sudică, ţinta principală fiind Turnul de Apă. Asaltul a început după-amiază devreme şi a continuat fără răgaz timp de cinci ore. După o bătălie crâncenă ienicerii reuşesc să urce pe turn şi să arboreze tuiul.
Mercenarii germani, spanioli şi cehi sunt gata să predea cetatea turcilor. Losonczy cedează presiunilor acestora. Ahmed paşa promite apărătorilor retragere liberă, dar, încălcându-şi cuvântul dat, atacă soldaţii în timp părăseau cetatea. Căpetenia cetăţii şi soldaţii săi se apără eroic. Unii cad, iar alţii sunt prinşi şi duşi în robie. Losonczy este şi el rănit şi cade în captivitate. Ahmed paşa îl decapitează şi trimite capul său la Constantinopol.
La numai trei săptămâni după asediu, menestrelul Sebestyén Tinódi (Lantos) imortalizează faptele sale eroice în cântecul Az vég Temesvárban Losonczi István haláláról (Despre moartea lui István Losonczi, petrecută în cetatea Timişoara).

Radio

alt

alt
alt

Capabil ştiri

 

Articole recente

  • Inaugurare ecumenică

    Sâmbătă, 28 iunie de la ora 11:00  va avea loc ceremonia de inaugurare a Corpului Ecumenic din cadrul Centrului Reformat Timişoara de pe Spl. Morarilor nr. 1b.

  • In 1 octombrie, in Timis se sarbatoreste Ziua Persoanelor Varstnice

    Iarna bătrâneţii vine peste toţi, la timpul ei, dar cei care poartă deja aceste straie merită toată atenţia pe care le-o pot acorda cei mai tineri, din jurul lor.

  • Sarbatorim Ziua Gradinii Botanice, reamenajarea ei a ramas la stadiul de proiect

    Timişorenii sunt invitaţi la Ziua Grădinii Botanice săptămâna viitoare, în 26 septembrie. Vor putea face un tur al grădinii şi vor putea afla istoricul locului şi ce fel de specii deosebite se găsesc acolo. Primăria Timişoara a avut în plan reamenajarea şi modernizarea acestui obiectiv, s-au făcut un studiu de fezabilitate şi un proiect tehnic, dar nu s-a mai trecut la lucrări.

  • Chiriile la locuintele din Timisoara, de la 400 de lei in sus

    Cea mai mică chirie care poate fi obţinută la Timişoara pentru o locuinţă este de 400 de lei, aceasta este valoarea anunţată în cadrul Târgului de Chirii, un nou concept lansat de curând pe internet. Este vorba de o cameră la mansardă, pentru o garsonieră preţul minim fiind de 130 de euro.

  • Teatrului Maghiar din Timişoara, în turneu internațional

    Trei producții ale Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely se joacă, la început lunii februarie, în Viena și Budapesta. Spectacolul cu piesa „Prah”, de Spiró György , în regia lui László Sándor, apare pe afişul cultural vienez, în 3 februarie, apoi pe cel al Teatrului Szkéné din Budapesta, în 4 şi 5 februarie.

    Teatru Szkéné mai propune publicului său, duminică, 5 februarie, un alt spectacol din repertoriul trupei maghiare timişorene: mady-baby, de Gianina Cărbunariu, regia B. Fülöp Erzsébet.

    În 6 februarie, teatrul timișorean își prezintă, pe scena Teatrului Barka din Budapesta, cel mai nou spectacol, Immanuel Kant, de Thomas Bernhard, în direcţia de scenă a regizorului român, stabilit la Paris, Alexandru Colpacci.

    Turneul Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely, din luna februarie, continuă în 11 februarie, atunci când alte două spectacole ale trupei timişorene vor fi găzduite de Teatrul Móricz Zsigmond, din Nyíregyháza, anunţă directorul Balazs Attila.

vreme

Cloudy

1°C

Timișoara

Cloudy
Humidity: 98%
Wind: ENE at 19.31 km/h
Wednesday
Scattered showers
3°C / 7°C
Thursday
Scattered showers
3°C / 7°C
Friday
Mostly cloudy
1°C / 8°C
Saturday
Partly cloudy
-1°C / 10°C
alt
alt
alt
Jelen honlap tartalma nem feltétlenül tükrözi az Európai Unio hivatalos álláspontját. www.huro-cbc.eu